Gasca de Nil (Alopochen aegyptiaca), după cum îi spune și numele, populează toată Valea Nilului, o vastă regiune din Africa subtropicala, la sud de Sahara. Preferă zonele cu lacuri, mlaștini și râuri, dar își petrece timpul și pe uscat.
Penajul masculului se aseamănă cu cel al femelei și este predominant gri, cu zone maronii-roșcâte, distribuția acestora variind de la o specie la altă. Aripile au pene maro, albe, negre și verzi. Capul este acoperit cu penaj gri, impestritat cu maro și crem, iar în jurul ochilor are câte o pată maro, caracteristică acestei specii. În zona gâtului și a bărbiei penajul este gri-deschis.
Ciocul este lat, aplatizat, cu vârful părțîi de sus tare, de formă unei unghii curbate în jos, de culoare roșu-portocaliu. Picioarele sunt de lungime medie, cu labele palmate, cu câte trei degete îndreptate în față și al patrulea mic orientat spre spate, toate prevăzute cu gheare mici și ascuțite. Picioarele sunt de culoare portocalie și îi servesc atât pentru a se mișcă în apă, cât și pe uscat, în mersul ei caracteristic legănat.
Exemplarele adulte ajung la lungimea de aproximativ 63-73 cm și greutatea de cca. 2,5 kg. Sunt păsări nemigratoare, omnivore, hrană lor fiind alcătuită din ierburi, frunze, semințe, viermi, lăcuste, diferite plante acvatice și terestre.
Gasca de Nil cloceste pe arbuști, la rădăcina copacilor din pădure, făcându-și cuibul pe plantele de pe sol, în tufișurile dese, sau folosind cuibul părăsit de alte specii de păsări. În perioada de împerechere masculii sunt foarte agresivi între ei și teritoriali, scot sunete ragusite, se încaieră pentru a impresiona femelele. La această specie femelă este cea care își alege partenerul, de obicei pe cel mai agresiv. Femelă depune patru până la opt ouă de culoare albă, pe care le cloceste timp de o luna. După eclozarea ouălor apar puii, care la început cântăresc aproximativ 54 g. Ei sunt hrăniți și ocrotiți de ambii părinți timp de două luni și jumătate, apoi aceștia sunt capabili să zboare și să-și caute hrană singuri.
Această pasăre se adaptează foarte ușor la viață în captivitate și poate fi crescută împreună cu alte specii de păsări acvatice.
Gasca de Nil face parte din ordinul Anseriformes, familia Anatidae. Nu este o specie în pericol de dispariție.
În Delta Dunării poate ajunge împreună cu alte specii de gașcă, prezența ei sigură a fost dovedită în anii 1990 când un exemplar a fost împușcat lângă satul Somova de către niște vânători.
