Pitulicea de munte orientală (Phylloscopus orientalis) numită și pitulice de munte, pitulice orientală, pitulice verde montană, pitulice balcanică, este o pasăre mică, insectivoră, migratoare din familia filoscopide (Phylloscopidae) care cuibărește în sud-estul Europei din Croația până în Albania și Bulgaria, nordul Greciei și vestul și sud-vestul Turciei; există populații izolate în estul Anatoliei, Siria, Liban și vestul Iranului. Iernează în estul Africii. Migrația de primăvară începe la sfârșitul lui februarie sau începutul lui martie, iar cea de toamnă începe la jumătatea lui iulie, continuă în august și se termină în septembrie. În România au fost observați sporadic indivizi din această specie în sudul Dobrogei (mai ales la Agigea) și mai demult în Carpați, nu este exclus însă și să cuibărească, chiar a fost suspectată o tentativă de cuibărit în pădurea Hagieni. În septembrie 2018 Emanuel Baltag și Galan Petrișor au capturat și inelat un exemplar la Agigea. Cuibărește în păduri, în nordul arealului la altitudini mai mici și în păduri mai rare cu tufărișuri, în sudul arealului pe pantele montane, în păduri de pin sau de stejar. Este o pasăre de talie mică, are o lungime de 11,5 cm și o greutate de 5,5-10,5 g. Sexele sunt asemănătoare și nu se pot diferenția după culoarea penajului. Coloritul feței este destul de simplu, cu o sprânceană albicioasă sau alb-gălbuie deasupra ochiului, destul de vag conturată înaintea ochilor. Lorul (lorum) este întunecat, brun-măsliniu, și se întinde peste ochi formând o dungă oculară brunie slab conturată. Obrazul și regiunea auriculară de culoare brună mai deschisă. Creștetul și ceafa de culoare cenușie. Părțile superioare sunt cenușii sau brun-cenușii, cu aproape nici o nuanță brună pe creștet sau pe manta, și cu târtița și tectricele supracaudale de culoare verde-gălbuie sau galben-măslinie. Aripile sunt destul de lungi și ascuțite. Remigele aripilor brun-închise cu marginile laterale galben-verzui strălucitoare, care formează o oglindă alară verde distinctivă pe aripa nedesfăcută, contrastând cu remigele terțiare situate deasupra care au marginile laterale albicioase și centrul întunecat. Tectricele supraalare brun-închise; marginile laterale ale supraalarelor mari și ale tectricelor primare galben-verzui. Coada destul de lungă, cu vârful pătrat sau ușor bifurcat, are o culoare brun-închisă, rectricele cozii au marginile laterale galben-verzui strălucitoare. Părțile inferioare alb-mătăsoase, cu nuanțe vagi cenușii sau brun-gălbui deschise pe laturile pieptului și flancuri. Tectricele subcodale alb-cenușii. Tectricele subalare și axilare galben-deschise sau albicioase. Irisul brun-închis. Ciocul scurt și gros de culoare galben-închisă. Picioarele lungi, în general brun-cenușii sau brun-negricioase. Se hrănește cu nevertebrate, mai ales cu insecte, pe care le caută în coronamentul arborilor și în subarboret, pe ramurile periferice. Toamna consumă și fructe. Este o specia monogamă, teritorială. Cuibul și-l face de cele mai multe ori pe pământ, sub un tufiș, el are formă de dom, cu o intrare laterală, și este construit din iarbă și uneori frunze și rădăcinuțe. Femela depune la sfârșitul lui mai și începutul lui iunie 4-7 ouă albe, stropite cu puncte purpurii, pe care le incubează 12-13 zile, în timp ce masculul veghează de pe o ramură mai înaltă din coroana copacului. Puii sunt hrăniți de ambii părinți și părăsesc cuibul după 12-13 zile. Depune o singură pontă pe an. Pitulicea de munte orientală a fost considerată până recent ca o subspecie (Phylloscopus bonelli orientalis) a pitulicii de munte occidentale (Phylloscopus bonelli), cu care se aseamănă foarte mult.
Denumirea
Denumirea latină Phylloscopus a genului, provine din cuvintele latine phyllo (din greacă phullon) = frunză + scopus (din greacă skopos) = cercetător, observator, examinator, căutător, deoarece acest gen include specii care își petrec o mare parte din timpul lor hrănindu-se în arbori „examinând frunzele”. Denumirea latină a speciei orientalis (= oriental, răsăritean, estic, de răsărit, de est) indică faptul că ea se găsește în estul Europei.
În limba română pitulicea de munte orientală (Phylloscopus orientalis) se mai numește pitulice de munte, pitulice orientală, pitulice verde montană, pitulice balcanică, pitulice Bonelli estică, pitulice verde Bonelli.
Sistematica și taxonomia
Pitulicea de munte orientală a fost descrisă pentru prima dată în 1855 de C. L. Brehm sub denumirea latină de Phyllopneuste orientalis (terra typica Wadi Halfa, Nubia, nordul Sudanului). Ea a fost considerată până recent ca o subspecie (Phylloscopus bonelli orientalis) a pitulicii de munte occidentale (Phylloscopus bonelli), cu care se aseamănă foarte mult.
Răspândirea geografică
Pitulicea de munte orientală cuibărește în sud-estul Europei, în fosta Iugoslavie (Croația, Bosnia și Herțegovina, Macedonia, Muntenegru, Serbia), Albania, Bulgaria, sudul României (?), nordul Greciei, și vestul și sudul Turciei. Populații izolate cuibăresc în estul Anatoliei, Siria, Liban și vestul Iranului. Migrează toamna prin vestul Turciei, Siria și Israel până în Sudan și se întoarce primăvara spre nord prin Egipt. În migrația de toamnă și primăvara este întâlnită spre vest până în Malta, Tunisia, Cipru și vestul Libiei. Iernează în estul Africii (estul Ciadului, partea sud-centrală a Sudanului și Eritreea). Apariții accidentale au fost înregistrate în Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Norvegia, Finlanda, Ungaria, Ucraina (Crimeea), Sudanul de Sud, Irak, Oman și Emiratele Arabe Unite.
Prezența în România
Pitulicea de munte orientală este foarte rar întâlnită în România. Nu există date certe referitoare la cuibăritul ei în România.Sporadic au fost observați indivizi din această specie în sudul Dobrogei și mai demult în Carpați. În trecerea ei prin Dobrogea a fost capturată la Agigea (pe litoral) și observată pe malul lagunelor. Victor Ciochia a întâlnit-o pe coasta Mării Negre. A fost chiar suspectată o tentativă de cuibărit în pădurea Hagieni.
Descrierea
Este o pitulice de talie mijlocie-mică, destul de deschisă la culoare, în mare parte cenușie sau brun-cenușie, cu excepția oglinzii alare verde-gălbui strălucitoare. Este destul de îndesată, cu capul și corpul mai mari și mai rotunjite, cu aripi destul de lungi și ascuțite și cu coada destul de lungă, cu vârful pătrat sau ușor bifurcat. Are o lungime de 11-12 cm (în medie de 11,5 cm) și o greutate de 5,5-10,5 g. Este puțin mai mare decât pitulicea mică (Phylloscopus collybita). Sexele sunt asemănătoare și nu se pot diferenția după penaj.
Adultul în penajul nupțial
Adultul în penajul nupțial proaspăt, neuzat, are părțile superioare de o culoare mai spălăcită fără luciu, cenușie sau brun-cenușiu deschisă, mantaua și spatele cu o nuanță verzuie, dar practic fără o nuanță brună pe creștet sau pe manta. Târtița și tectricele supracaudale sunt verde-gălbui sau galben-măslinii strălucitoare (uneori greu vizibile pe teren, însă târtița gălbuie iese în evidență în timpul zborului) și contrastează cu spatele brun-cenușiu. Coloritul feței este destul de simplu, cu o sprânceana albicioasă, uneori ocru (= brun-gălbuie) sau galbenă deasupra ochiului, destul de vag conturată înaintea ochilor și adesea fragmentată aici într-o pată. În contrast, ochiul negru mare domină fața mată. Obrazul brun și regiunea auriculară brună sau brun aprinsă, acesta din urmă uneori contrastează cu creștetul și ceafa de culoare cenușie. Lorul (lorum) și regiunea auriculară superioară de culoare brun-măslinie închisă formează o dungă brunie vagă peste ochi, care contrastează slab numai cu regiunea auriculară și obrajii de culoare brună ușor mai deschisă. Inelul orbital nedivizat este alb-gălbui deschis. Părțile inferioare sunt uniform colorate, alb-mătăsoase sau alb-murdară, cu excepția nuanței vagi brun-gălbui deschise (ocru-deschise) sau cenușii pe laturile pieptului și flancuri. Tectricele subcodale alb-cenușii; coapsele brun-gălbui deschise. Coada este destul de lungă, cu vârful pătrat sau ușor bifurcat. Rectricele cozii de culoare brun-închisă, tivite pe margini cu galben-verzui viu, steagurile interne ale celor patru sau cinci rectrice laterale sunt tivite îngust pe margini cu alb. Aripile sunt destul de lungi și ascuțite. Remigele primare și secundare sunt brun-închise și au marginile laterale viu colorate cu galben-verzui. Remigele terțiare situate deasupra au marginile laterale albicioase sau alb-gălbui deschise și centrul întunecat. Marginile deschise ale remigelor secundare formează o oglindă alară distinctivă verde strălucitoare pe aripa nedesfăcută, care contrastează cu remigele terțiare cu centrul întunecat. Tectricele supraalare brun-închise; marginile laterale ale tectricelor supraalare mari și ale tectricelor primare sunt galben-verzui. Tectrice subalare sunt galben-deschise sau albicioase; tectricele axilare au o culoare deschisă, galben-albicioase. Ciocul este scurt și gros de culoare galben-închisă, mandibula superioară brun deschisă cu marginile tăioase rozacee; mandibula inferioară brun-rozacee cu vârful brun-deschis, baza mandibulei inferioare cu o mică zonă palidă. Picioarele sunt lungi, în general de culoare ștearsă brun-cenușiu deschisă, brun-rozacee sau brun-ardezie. Irisul este brun-închis.
