Prundarasul de sărătură este o specie caracteristică zonelor deschise de țărmuri nisipoase și a malurilor lacurilor sărate sau salmastre. Lungimea corpului este de 15 – 17 cm și o greutate de 38 – 48 g. Anvergură aripilor este de circa 32 – 35 cm. Cu dimensiuni apropiate de cele ale unei ciocârlii, are un penaj maro pe spate și alb pe abdomen. Picioarele sunt închise la culoare și pe laturile pieptului are doar 2 pete negre și nu întreg gulerul, spre deosebire de rudele sale prundarasul gulerat mare (Charadrius hiaticula) și prundarasul gulerat mic (Charadrius dubius). La mascul, semnele caracteristice de pe cap sunt negre, iar la femela maro. Se hrănește cu insecte și larvele acestora, crustacee și moluște.
Localizare și comportament
Este o specie ce cuibărește în vestul și sud – estul continentului european și iernează și în sudul Europei. Atinge maturitatea sexuală după primul an. Ambele sexe participa la apărarea teritoriului. Cuibărește de cele mai multe ori în colonii împrăștiate. Cuibul amplasat într-o adâncitură a solului este căptușit cu vegetație. În caz de pericol, când cuibul este amplasat pe sol nisipos, este acoperit cu nisip. Poate scoate 2 sau uneori chiar 3 serii de pui într-un sezon. Iernează în sudul Europei și nordul Africii.
Populație
Populația europeană a speciei este relativ mică și cuprinsă între 22.000 – 35.000 perechi. A scăzut între 1970 – 1990, iar această tendința s-a păstrat și în perioada 1990 – 2000. Cele mai mari efective cuibaritoare sunt în Turcia, Spania și Ucraina. Iernează în Italia și Grecia.
Împerechere
Sosește din cartierele de iernare la începutul lunii aprilie. Femela depune în mod obișnuit 3 ouă, de la sfârșitul lunii aprilie și până în iunie, cu o dimensiune medie de 32,2 x 23,6 și o greutate medie de 9 g. Incubația durează 22 – 28 de zile și este asigurată de ambii parteneri. La câteva ore de la eclozare puii părăsesc cuibul, însă continuă să fie hrăniți de părinți. Puii devin zburători la 25 – 33 de zile.
Amenințări și măsuri de conservare
Degradarea habitatelor, creșterea deranjului și urbanizarea sunt principalele pericole ce afectează specia. Asigurarea de zone tampon în jurul lacurilor sărate sau salmastre și o planificare a expansiunii urbane în concordanță cu cerințele ecologice ale speciilor caracteristice, este necesară.
Etimologie
kharadrios – lat. o pasăre de țărmuri
alexandrinus – lat. din Alexandria
