Lanius minor L.
Denumirea în limba română
Sfrâncioc mic, berbecel mic, francioc mic, lupul-vrăbiilor-mic (Dombrowski, 1946), sfrâncioc, sfrâncioc mic, sfrancioc (Băcescu, 1961), sfrâncioc-cu-frunte-neagră (Munteanu, 1992; Bruun versus Munteanu,1999).
Descrierea speciei
Sfrânciocul-cu-frunte-neagră este o pasăre de talie mai mică decât cea a sfrânciocului rosiatic (Lanius collurio), are coada mai scurtă decât acesta, o tinută mai dreaptă si fruntea neagră. De la distantă si dintr-un unghi neprielnic de observatie poate fi confundat cu sfrânciocul mare (Lanius excubitor) dar si în acest caz elementul de departajare poate fi coada mai lungă la excubitor si fruntea neagră până aproape de crestet la minor în comparatie cu excubitor. Prezintă dimorfism sexual, la femelă penajul fiind bruniu, maculat semilunar în timp ce masculul are partea superioară cenusie, cea inferioară albă nuantată pe piept rosietic. Pe aripile negre prezintă o pată albă bine vizibilă în zbor.
Reproducerea
”Este una dintre cele mai frecvente păsări clocitoare la noi în tară si preferă pentru plasarea cuibului îndeosebi podgorii si grădini cu pomi, alei precum si copaci singuratici din câmp” (Dombrowski, 1946). Dacă situatia cuibăritului speciei era încă la jumătatea secolului trecut aidoma celor afirmate de Dombrowski, ultimele două decenii ale veacului nostru nu mai pot confirma decât în parte o asemenea stare de fapt.
Cuibul compact alcătuit din rădăcini, crengute, fragmente vegetale subtiri cu intercalări de plante odorante (Thymus, Menta) si căptusit în interior cu fire de păr de la animalele domestice în amestec cu pene este construit la aproximativ 4-5 m de la sol în salcâmi, duzi, plopi sau pomi fructiferi în care sunt depuse 5-7 ouă. Forma lor este ovală spre oval-alungită iar culoarea de bază verzuie sau pal-verzuie. Macule măslinii si cenusii sunt dispuse în rozetă la nivelul polului bazal. Incubatia durează 15 zile, puii sunt crescuti la cuib conform caracterului nidicol al specie
Carnivor. Hrana de bază o asigură insectele, melcii. Prădează si sopârle, soareci si extrem de rar puii altor passeriforme.
Ecologie, habitat
Pajisti naturale, tinuturi de câmpie necultivate cu caracter stepic dar si lunci înierbate, livezi, cu osebire vegetatia în brâu la nivel de talveg. ROSPA0047 prezintă din acest punct de vedere o oferta de recuzite în sens ecologic, importantă regăsită în toate cel 4 secvente ale sitului.
Repartizare geografică
Specia este răspândită în jumătatea sudică a continentului european si de aici în Asia. La noi cuibăreste aproape în întreaga tară cu reprezentare importantă în Moldova, Dobrogea, jumătatea estică a Câmpiei Române si V-NV Banatului, Ardealului.
Statutul populatiei
Efectivul relativ în tară: 60.000 – 100.000 perechi clocitoare (Munteanu et all. 1994).
Nealterarea habitatelor naturale existente si neafectarea brâielor de arbori si subarbusti intercalate culturilor agricole; evocarea sugerăm a fi interpretată si ca propunere de conduită în viitor dar si ca posibilă amenintare potentială în cazul aplicării altor procedee contrarii, intruzive, în habitat
Existența acestei păsări este condiționată de nealterarea habitatelor naturale existente și neafectarea brâielor de arbori și subarbuști intercalate culturilor agricole. Există astfel posibilitatea ca într-o repartizare mult mai răzleață cuiburile să poată fi găsite de-a lungul acestor segmente (acolo unde și vegetația este corespunzătoare) cu valoare de nișă ecologică.
În momentul de față considerăm statutul de conservare al speciei drept subliminal, specie vulnerabilă. Codificare formular standard pentru conservare: C – conservare medie sau redusă.
