Sturzii sunt rude apropiate ale mierlei, dar spre deosebire de această care are un penaj de culoare uniformă (cafeniu la femela și negru la mascul), ei sunt cafenii pe spate și albicioși cu pete întunecate pe burtă.
La noi pot fi observate patru specii de sturzi, sturzul de vii fiind cea mai mică. Sturzii de vii nu cuibăresc în România, fiind prezenți la noi doar pe timpul migrației și că oaspeți de iarnă. Deseori iarnă sturzii formează stoluri mixte, în care se pot observă mai multe specii și care se hrănesc preponderent cu diverse fructe sălbatice (în București ei preferă mai ales fructele de Celtis occidentalis, un arbore neautohton, introdus de om în parcuri și grădini). Astfel, de multe ori, sturzii de vii se asociază stolurilor mai mari de cocoșări (o altă specie de sturz). Sturzul de vii este relativ ușor de deosebit de celelalte specii de sturz de pe la noi pe baza „sprancenei” pronunțate de culoare deschisă și a petei de culoare roșiatică de pe flancuri și de sub aripa (de unde provine și numele englezesc).
